Autor Subiect: In functie de anotimp, avem grija ca totul sa fie bine  (Citit de 2480 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline cosminnedelcu

  • Be smart, think smart, open your mind!
  • Moderator
  • Profesionist
  • *****
  • Thanked: 3 times
  • Reputation: 2496
  • Gen: Bărbat
  • Bucuresti
    • http://www.smartfan.ro
In functie de anotimp, avem grija ca totul sa fie bine
« : Martie 04, 2009, 02:31:00 p.m. »
   
Iarna ne confruntăm de multe ori cu probleme în ceea ce priveşte autoturismul, în mare parte din cauza temperaturii foarte scăzute. De ce să nu evităm o parte din aceste neplăceri?

Acesta este motivul pentru care vă propunem în continuare o serie de sfaturi referitoare la verificarea maşinii, pentru a evita aceste potenţiale probleme. Mici amănunte de care trebuie să ţineţi seama pentru a fi liniştiţi în ceea ce priveşte autoturismul.

Anvelopele

Dacă anvelopele sunt "All Season", puteţi să le folosiţi şi iarna, dacă nu sunt prea uzate. Limita legală este de 1.5 mm (dacă măsuraţi cu un şubler adâncimea profilului, în partea cea mai uzată, nu trebuie să fie mai mică de atât). O adâncime mai mare a profilului nu aduce decât beneficii, atât la frânare cât şi la menţinerea aderenţei în viraje.

Dacă vreţi să fiţi însă mai bine pregătit, anvelopele de iarnă dau cele mai bune rezultate iarna. Puteţi schimba anvelopele de vară cu cele de iarna, pe aceleaşi jante, însă cel mai bine este să aveţi "roţi de iarnă", incluzând şi jantele. Astfel, timpul schimbării este mult redus şi evitaţi neplăcerile care pot să apară cu etanşarea, atunci când montaţi anvelopele de iarnă. Ştiţi cu siguranţă că roţile pe care le montaţi au "ţinut" presiunea, de iarna trecută, şi trebuie doar să ajustaţi presiunea, pentru a fi siguri că este cea recomandată.

Schimbaţi anvelopele uzate! Chiar dacă asta înseamnă un efort financiar, preferaţi să cheltuiţi cu această schimbare, ţinând cont că de asta depinde siguranţa şi chiar viaţa dumneavoastră.

Se întâmplă să fiţi nevoit să schimbaţi doar o anvelopă; în acest caz, este important să nu completaţi setul maşinii cu o anvelopă de alt profil. Nu va manifestaţi "spiritul tehnic" încercând să modificaţi dimensiunile anvelopei. Este adevărat că unele modificări pot aduce anumite îmbunătăţiri, într-o privinţă, însa în mod sigur, vor dăuna, în altă privinţă... De exemplu, dacă montaţi anvelope mai mari în diametru, sau mai late, e posibil să simţiţi că a crescut confortul, însa elementele suspensiei şi direcţiei vor fi mai solicitate şi se vor uza mai rapid.

Nu folosiţi anvelope reşapate. Ideea că în timpul iernii puteţi folosi şi astfel de anvelope nu este fericită. Iarna, solicitările cresc, odată cu riscurile...

Dacă simţiţi o comportare "elastică" a maşinii la mişcări mici de volan, e bine să verificaţi presiunile în roţi. Este probabil să aveţi cel puţin o roată cu presiune scăzută.

Dacă este necesar să va echipaţi cu lanţuri, e bine să ştiţi că folosirea lor pe drum uscat duce la uzuri ale anvelopelor şi ale elementelor suspensiei şi direcţiei.

Bateria

Bateria este mult mai solicitată iarnă, pornirea motorului necesitând un curent de 2-3 ori mai mare decât vara; acest lucru este legat şi de tipul de ulei pe care îl aveţi în motor. Indiferent însă de tipul de ulei, vâscozitatea lui este mai mare când e frig, şi motorul este "învârtit" mai greu de demaror, solicitând mai mult bateria.

Trebuie să menajaţi bateria iarna, folosind-o în mod raţional - asta înseamnă că nu trebuie să porniţi instalaţia audio, degivrarea, aeroterma climatizării pe viteză maximă, luminile, ştergătoarele, toate simultan.

Pe frig intens, dacă s-a depăşit -8°C, este bine să aprindeţi farurile pentru câteva minute pentru a "încălzi" bateria, înainte de a acţiona demarorul.

Apoi, când acţionaţi demarorul, este bine să nu mai aveţi nici un consumator activat. După pornirea motorului puteţi porni consumatorii, însă nu abuzaţi, bateria trebuie să se poată încărca în timpul mersului, şi în regimul de mers prin oraş, încărcarea nu este favorizată deloc (turaţii de relanti, regimuri mici).

Nu ţineţi farurile aprinse sau alt consumator activat, cu motorul oprit decât dacă este strict necesar.

Daca aveţi motor diesel, ţineţi cont de avertizorul de "bujii incandescente" din bord. Nu încercaţi pornirea motorului înainte de stingerea acestui indicator! Dacă este foarte frig, după stingerea indicatorului, luaţi contactul şi puneţi-l din nou; după stingerea a doua oară a indicatorului de "bujii incandescente", acţionaţi demarorul. După pornirea motorului, nu-l opriţi decât după câteva minute de funcţionare (urmăriţi indicatorul de temperatură), opririle dese ale motorului rece solicită mult, atât motorul cât şi bateria.

Dacă ştiţi că urmează să mergeţi la munte, unde, noaptea, temperatura ajunge la valori foarte scăzute, este bine să aveţi în dotare şi cabluri electrice pentru ajutor, în caz de nevoie.

Antigelul

Întreţinerea normală a maşinii în service include şi verificarea antigelului, totuşi, e bine să verificaţi nivelul lichidului de răcire din vasul de expansiune. Dacă, într-o situaţie de urgenţă, aţi completat cu apă, e cazul să verificaţi densitatea antigelului din motorul dumneavoastră. Acest lucru se face cu motorul rece.

Nu turnaţi niciodată antigel sau apa rece în circuitul de răcire al motorului fierbinte! Acest lucru poate distruge motorul instantaneu.

Verificaţi periodic temperatura motorului. Dacă observaţi că temperatura este scăzută şi, cu cât mergeţi mai repede, temperatura scade, termostatul este defect, şi trebuie să mergeţi la service.

Instalaţia de climatizare

Filtrul de polen trebuie să nu fie colmatat (înfundat), reducând circulaţia aerului.
Dacă maşina e prevăzuta cu rezistenţe de încălzire a parbrizului, verificaţi funcţionarea lor; folosiţi-le numai când parbrizul este îngheţat şi numai cu motorul mergând.

Nu lăsaţi instalaţia de ventilare sau climatizare să funcţioneze cu motorul oprit.
Nu lăsaţi dejivrarea lunetei pornită mai mult decât este necesar. Consumul electric al acestor rezistenţe este mare, şi descarcă bateria.

Broaşte, încuietori, mânere, geamuri electrice

Toate aceste accesorii devin o mare problemă pe frig, mai ales combinat cu umezeala.
Dacă folosiţi cheia pentru a descuia maşina, pulverizaţi spray sau turnaţi soluţie specială împotriva îngheţului broaştelor. Procedaţi astfel seara, când aţi ajuns acasă, când maşina este caldă, astfel puteţi fi sigur că a doua zi veţi fi scutit de neplăceri.

Dacă însă observaţi că nu puteţi învârti cheia în broască, nu forţaţi! Încercaţi să încălziţi cheia în mână, sau apropiind-o de o brichetă aprinsă şi încercaţi din nou deschiderea. Cea mai eficientă metodă este folosirea unui spray.

Dacă aveţi sistem de închidere centralizată cu telecomanda, verificaţi funcţionarea sistemului asupra tuturor uşilor şi capotelor. Este bine să pulverizaţi spray siliconic asupra chederelor, cu uşile deschise - astfel, evitaţi îngheţarea şi "lipirea" uşilor de chedere, la frig! Ţineţi seama că toate mecanismele închiderii centralizate funcţionează mai greu la frig. Dacă ştiţi că aveţi o problemă care se manifestă pe timp călduros, rezolvaţi problema cât este cald! Frigul va agrava problema, făcând imposibilă folosirea acelei uşi/capote.

E posibil ca la prima acţionare, actuatorul să nu funcţioneze perfect, dacă uşa/capota nu se deschide, acţionaţi de mai multe ori (închis-deschis).

Urmăriţi prezenţa gheţii pe geamurile laterale prevăzute cu macara electrică. Dacă observaţi că geamul este blocat de gheaţă, nu acţionaţi comanda de deschidere, sau dacă aţi acţionat-o şi observaţi că geamul nu se poate deschide, nu persistaţi! Aşteptaţi încălzirea geamului, după ce climatizarea a ajuns la o temperatura de lucru, graţie încălzirii motorului.

Este bine să ajutaţi dezgheţarea, folosind o racletă de plastic. Nu folosiţi alte obiecte, veţi zgâria geamul, vopseaua uşii, chederele, etc.

Este bine să folosiţi dezaburirea parbrizului care face apel la instalaţia AC frigorifică, chiar în timpul iernii. Parbrizul va fi dezaburit mai rapid, iar instalaţiei compresorului frigorific, îi face bine pornirea din când în când, chiar în timpul iernii.

Ştergătoarele de parbriz

Iarna, ştergătoarele de parbriz sunt victimele gheţii. Când acţionaţi maneta de pornire a ştergătoarelor, motorul electric al mecanismului este activat şi sta sub tensiune, până când ştergătoarele realizează mişcarea lor obişnuită.

Dacă această mişcare nu are loc din cauza blocării ştergătoarelor pe parbrizul sau lunetă îngheţate, motorul va sta alimentat în permanenţă neputând însă să se învârtă! Acest lucru duce la posibilă distrugere a motorului electric. Mai neplăcut este că nu sunteţi avertizaţi despre ceea ce se întâmplă. De aceea, înainte de a intra în maşină, verificaţi dacă ştergătoarele sunt îngheţate sau sunt libere să se mişte pe parbriz.

Asiguraţi-vă ca lamelele sunt dezlipite de geam şi că în mişcarea lor de rotaţie pe parbriz, nu întâlnesc zone tăioase de gheaţă.

De obicei, nu aveţi nevoie de ştergătoare în prima fază, până când parbrizul se încălzeşte, topind zăpadă sau gheaţa de pe sticlă. Chiar şi aşa, e posibil ca lamelele să prezinte un strat de gheaţă, care compromite comportamentul ştergătoarelor. Încercaţi să îndepărtaţi gheaţa de pe lamelele de cauciuc. Folosiţi raclete de plastic, dar aveţi grijă să nu tăiaţi lamelele, dacă sunt îngheţate pe parbiz.

Frâna de mână

Este bine să nu folosiţi frâna de mână când sunt temperaturi scăzute! Puteţi avea surpriza neplăcută a îngheţării cablului şi a imposibilităţii eliberării frânei de mână, a doua zi, dimineaţa, când vreţi să plecaţi de pe loc.

De obicei, este suficient să lăsaţi maşina în treapta a 1-a sau a-2-a. Dacă maşina este parcată în pantă, puteţi să vă folosiţi de bordură, bracând roţile, astfel încât tendinţa de a pleca la vale, este împiedicată de roţile bracate, care se sprijină în bordură (dacă parcaţi la vale, pe partea dreaptă a drumului, cu faţa spre coborâre, puteţi roti volanul spre dreapta, iar dacă parcaţi în pantă, cu fata spre urcare, puteţi roti volanul spre stânga).

Spălarea maşinii

Evitaţi spălarea maşinii, urmată de o staţionare sau parcare în frig.
După spălare, maşina trebuie uscată cu curent de aer cald, apa din încuietori poate să îngheţe, uşile/capotele se pot lipi de chedere, etc.

Acestea au fost principalele sfaturi privind pregătirea maşinii de iarnă, în cazul în care întreţineţi maşina în mod sistematic. Dacă nu este aşa, în afara sfaturilor de până acum, e bine să mai faceţi unele verificări, pe care nu le-aţi făcut în service:

- articulaţii, pivoţi, burdufe planetare, amortizoare, plăcuţe de frâna, saboţi de frână, cursa pedalei de ambreiaj şi orice zgomot sau joc pe care îl simtiţi sau îl auziţi, nou apărut
- ulei motor (pentru frig-semisintetic sau sintetic)
- antigel (la densitate corectă pentru temperatura la care ne aşteptăm)
- starea curelei de distribuţie (dacă este pe curea) şi a kit-ului de distribuţie (role, întinzătoare, etc)

Constructorul recomandă schimbarea curelei la intervale specificate. Dacă nu ştiţi care sunt acestea, 60000 km este universal acceptat de producătorii de curele de distribuţie. Costurile acestei schimbări sunt mult mai mici decât costurile pieselor ce trebuie schimbate în cazul ruperii curelei, ceea ce antrenează distrugerea unei bune părţi din motor (în special la cele diesel).

Daca aveţi motor diesel, verificaţi starea bujiilor incandescente. Dacă observaţi că la frig motorul nu porneşte egal, ci merge "în 3" sau "în 2" , înseamnă că una sau două bujii incandescente sunt întrerupte. Dacă este aşa, schimbaţi tot setul, veţi fi scutit de neplăceri. Dacă motorul pe benzină nu porneşte egal, verificaţi bujiile, fisele, instalaţia de aprindere.

Înlocuiţi filtrul de benzină sau de motorină.

Verificaţi sistemul de încărcare electrică a bateriei ; aceasta include verificarea curelei alternatorului (sau a accesoriilor). Verificaţi instalaţia de iluminare, înlocuiţi becurile arse.

Vă dorim drum bun şi trafic cât mai fluent!
 
« Ultima Modificare: Aprilie 03, 2011, 11:50:32 a.m. de cosminnedelcu »
Air is drawn into the cylinder of a diesel engine and compressed by the rising piston at a much higher compression ratio than for a spark-ignition engine, up to 25:1. The air temperature reaches 700–900 °C, or 1300–1650 °F.
 

ionusunt

  • Vizitator
Re: In functie de anotimp, avem grija ca totul sa fie bine
« Răspuns #1 : Martie 05, 2009, 05:23:17 a.m. »
misto sfaturi cosmine ! o sa le iau in calcul mai ales aia cu aprinsul farurilor pt a incalzii bateria ,de multe ori mi-am luat o la urs iarna asa.si sigur pornea daca faceam asta ;) keep on tha good work  :mrgreen:
 

Offline cosminnedelcu

  • Be smart, think smart, open your mind!
  • Moderator
  • Profesionist
  • *****
  • Thanked: 3 times
  • Reputation: 2496
  • Gen: Bărbat
  • Bucuresti
    • http://www.smartfan.ro
Re: In functie de anotimp, avem grija ca totul sa fie bine
« Răspuns #2 : Octombrie 12, 2010, 08:16:45 p.m. »
UPDATE :
Se apropie zapada - 10 pasi ca sa-ti pregatesti masina de iarnaMasina resimte venirea frigului la fel ca omul. Porneste mai greu, consuma mai mult, face mofturi sau nazuri daca aluneca pe jos si alte manifestari de gen, cauzate de venirea anotimpului rece. Dar sunt cateva lucruri pe care le putem face pentru a-i pastra viata mai usoara pe timp de iarna.
 
1. Anvelopele de iarna - esentiale!

Nu demult am scris toate avantajele pe care le are un set de anvelope de iarna. De ce sunt foarte bune si ce fac ele exact, puteti citi AICI. Insa un lucru este clar - masina pe timp rece, fara anvelope de iarna, este ca pianul fara clape. Adica destul de greu de folosit...




2. Presuri speciale de interior

Si presurile pentru interior sunt ca anvelopele, pe sezoane. Daca masina ta are presuri din material textil, acelea sunt dedicate sezonului estival. Se murdaresc repede si se usuca foarte greu, daca intri in masina cu picioarele ude sau pline de zapada. Asadar, chiar de la inceputul sezonului ploios si pana la sfarsitul iernii, e bine sa schimbi cele 4 presuri din interior cu unele de cauciuc. Cauciucul nu permite umezelii sa ajunga la mocheta si pastreaza zapada sau apa in santurile pe care le are presul. Mai sunt si niste presuri speciale de noroi, la fel de bune iarna, care au o buza mai mare. Scopul este acelasi - daca intram in masina cu picioarele pline de noroi sau zapada, murdaria si umezeala sa ramana acolo. Ulterior, aceste presuri se pot scutura usor de murdarie si apa. Un set de presuri de cauciuc costa de la 40 la 100 de lei.





3. Antigelul - verificat la fiecare inceput de iarna

Chiar daca stim ca masina noastra noua sau veche are antigel la nivel, este necesar sa-l verificam imediat cum sunt semne ca temperaturile coboara spre 0 grade. O mica fisura sau scurgere in sistemul de racire, poate duce la scaderea nivelului de lichid. De obicei, aceste scurgeri nu sunt vizibile, pentru ca antigelul se evapora repede, in loc sa curga pe asfalt. Deci chiar daca nu gasim pete de lichid sub masina, sunt sanse sa avem o scurgere. In plus, la unele masini, gura de alimentare poate fi inselatoare - chiar daca vedem lichid in radiator, putem avea surprize. Deci, e bine sa verificam nivelul antigelului din instalatia de racire si sa adaugam daca e cazul. Un bidon cu 4 litri de antigel concentrat costa intre 40 si 90 de lei.





4. Lichidul de spalare a parbrizului

Majoritatea soferilor au in vasul dedicat lichidului de spalare a geamurilor (parbriz sau luneta) lichid estival. Asta pentru ca pe timp de vara, in magazine gasim aproape exclusiv numai acest tip de lichid, care ingheata la sub 0 grade. In plus, este si mai ieftin decat lichidul care nu ingheata decat la temperaturi foarte mici. Asadar, cand se apropie venirea temperaturilor mici, trebuie sa ne asiguram ca in vasul special dedicat acestui lichid avem solutie pentru sezonul rece, care rezista la -20 sau chiar -30 de grade. Temperatura de inghet este scrisa pe bidon. Ce se intampla daca nu avem lichid special de iarna? Vasul de plastic se poate sparge, la fel si motorasele care duc lichidul la stropitoare, la fel si furtunele. Deci decat sa avem o cheltuiala inutila, mai bine verificam. Un bidon de 5 litri cu lichid de iarna costa in jur de 15-20 de lei.





5. Atentie la stergatoare!

Atunci cand parcam masina intr-un loc in care ramane peste noapte sau peste zi, mai multe ore, e bine sa ridicam stergatoarele. Motivul este unul clar - acestea vor ingheta si se vor lipi de parbriz. Prin urmare, nu le vom mai putea folosi si exista riscul sa le stricam, sau sa ardem releul de la stergatoare. Deci chiar daca e masina dvs. si ati parcat-o unde trebuie, nu e rau sa ridicati stergatoarele cand temperatura este sub 0 grade Celsius.




6. Chedere lipicioase

Se intampla ca dupa mai mult timp in care am lasat o masina in frig sa deschidem usile cu greutate. Cel mai greu este la masinile coupe sau cabrio care au portiere fara rama la geamuri. In aceste cazuri, putem folosi o solutie speciala pe baza de silicon, cu care sa ungem chederele masinii. Acestea nu se vor mai lipi de usa si astfel nu vom ramane in frig, incercand sa intram inauntru. In plus, salvam si chederele si nu le mai rupem. Un tub de solutie pentru chedere si lubrifiere costa in jur de 20 de lei.





7. Verificati bateria

Este cunoscut faptul ca la frig, bateriile se descarca mult mai repede. De exemplu, pe timp de iarna, daca lasam o masina nepornita mai multe zile, cresc sansele ca bateria sa se descarce si sa nu mai porneasca motorul. In principal, o baterie noua sau una buna nu are voie sa faca asa ceva, dar la o baterie veche ne putem astepta sa cedeze. Deci, trebuie verificat martorul bateriei daca este pe culoarea verde. In caz contrat, fie o incarcam la redresor, fie cumparam una noua. Insa, in ambele situatii, trebuie sa ne asiguram ca alternatorul incarca cum trebuie. O baterie noua costa intre 200 si 1000 de lei, in functie de capacitate.




8. Alimentati cu mai mult combustibil

De fapt, aici ne referim la a avea mai mult combustibil in rezervor pe timp de iarna. Daca vara, asteptam sa se aprinda becul pana sa alimentam, pe timp rece este bine sa nu lasam niciodata mai putin de un sfert din rezervor plin. Motivul este unul simplu - in benzina exista multa apa, care ramane la suprafata combustibilului in rezervor. Daca apa intra in conducte sau in pompa de benzina si ingheata, riscam sa ajungem cu masina in service. Vara, masina mai balbaie si face nazuri, dar nu se intampla nimic grav, insa daca iarna apa ingheata, nu e de bine deloc. Deci nu uitati sa mergeti cu minimum un sfert de rezervor plin, in orice situatie!




9. Echipament necesar pe timp de iarna

Cum vine frigul, e bine sa ne dotam masina cu cateva lucruri utile, pe care sa le avem in portbagaj sau la indemana. In primul rand, avem nevoie de o perie speciala de zapada (10-20 de lei), un razuitor de gheata pentru parbriz (5-10 lei), lanturi antiderapante pentru roti (100 de lei), cabluri de alimentare cu curent (50 de lei), lopata (40-60 de lei). Daca aveti o masina mare si mergeti pe drumuri care nu se curata, un sac de nisip sau sare este binevenit.




10. Cum ne punem la drum cel mai eficient

Peria de zapada trebuie sa o luam mereu cu noi in casa. Coboram la masina si stergem de zapada zona portierei, pentru a intra in masina. Pornim motorul masinii, dam drumul la dezaburirea lunetei si la caldura, pe pozitia dezaburire parbriz. Daca avem incalzire in scaune, putem da drumul si la aceasta, ca sa incalzim scaunul din timp. Iesim din masina si stergem masina de zapada, inclusiv pe plafon. Daca e cazul, folosim lopata ca sa dam la o parte zapada din dreptul rotilor. Daca este gheata, folosim razuitorul pentru geamuri. Pentru ca am dat drumul la sistemul de dezaburire, munca ne va fi mult mai usoara. Cu masina curatata de zapada, ne putem urca in masina si porni la drum.O astfel de pregatire pentru plecare, daca este gandita din timp, nu trebuie sa ne ia mai mult de 10 minute.





O iarna usoara!




You are not allowed to view links. Register or Login
Air is drawn into the cylinder of a diesel engine and compressed by the rising piston at a much higher compression ratio than for a spark-ignition engine, up to 25:1. The air temperature reaches 700–900 °C, or 1300–1650 °F.
 

oaneasilviu

  • Vizitator
Re: In functie de anotimp, avem grija ca totul sa fie bine
« Răspuns #3 : Octombrie 12, 2010, 11:52:47 p.m. »
Nu uitati posesori de diesel (zic asta ca si eu am una diesel) verificate bujiile incandescente si antifreez pentru motorina (iarna trecuta la un plin de motorina mai bagam si 250 gr benzina cand nu gaseam antifreez , oricum paradoxul era ca de la 12-14 lei bidonelul ajunsese in ianuarie 25-30 ron solutia pentru motorina la peco)
 

ErdDevil

  • Vizitator
Re: In functie de anotimp, avem grija ca totul sa fie bine
« Răspuns #4 : Octombrie 25, 2010, 08:55:05 p.m. »
Daca nu avem grija si suntem mai neindemanatici are Cosmin grija :D sår`måna inc`odata...am schimbat si pompa de apa si am mai strans si de cureaua aia
 

Offline Razvan.M

  • Profesionist
  • *****
  • Thanked: 5 times
  • Reputation: 1236
  • Gen: Bărbat
  • 44 Happy Owner
Re: In functie de anotimp, avem grija ca totul sa fie bine
« Răspuns #5 : Octombrie 25, 2010, 08:57:36 p.m. »
Si eu am strans-o la intalnire :D
 

 

Social media

Facebook grup Pagina de like